Mircea Baniciu

Am aflat ca zilele astea Radio 3 net, radioul online fondat de Florian Pittis, implineste 3 ani de existenta.

Acum un an, sarbatoream impreuna 2 ani de la infiintarea postului Radio 3 net. A fost penultima mea intalnire cu Pittis, si ultima pe scena. Ma refer bineinteles la “Pasarea Colibri”. Cantam impreuna intr-un club bucurestean, dar nu-mi trecea prin cap ca va fi ultima oara. Planuiam in taina cu colegii sa punem din nou mina pe el, macar pentru un concert si un album, dar s-a intimplat… ! Nu stiam cat de bolnav era. Era discret si foarte mandru in acelasi timp.

Cum ii placea lui sa spuna, ratasem un concert. Ala de 8 ani, 6 luni, 2 saptamani si 5 zile (sau ceva de genul asta). Care pentru orice trupa ar fi o aberatie, dar la Colibri ar fi mers perfect. Se zvoneste ca va fi macar un concert dedicat lui, undeva in primavara. Sper ca cei care au venit cu aceasta idee sa o si duca pana la capat.

Acum iata la a 3-a aniversare n-am mai auzit in telefon vocea aceea usor ironica “Dormi?”… sau “Nu se poate! Esti treaz!”… sau “Baniciu! Tu aici???” atunci cand ma gasea pe messenger, asa cum era obisnuit sa ma mistocareasca.

Imi era drag sa-l aud. Avea ceva enigmatic in vocea aceea, avea tot timpul la-ndemina o poanta, si nu rar ne suna special sa ne-o dea. In ultima perioada de turnee cu Pasarea Colibri ne vorbea cu atita verva si atat de mult suflet despre ce avea de gand sa faca cu radioul lui, promovand o muzica care aproape ca a disparut din playlist-urile radio-urilor noastre. Ii innebunea pe toti, multi dintre ei neintlegand prea bine cu ce se haleste un post pe net… “Ce e aia raspandire? il intreba cineva, sau altii “si cum il ascult? ce internetul are difuzoare !?”.. Ei! Il mai sicanam si noi.

Nu prea era loc de iertare in gasca. Atunci cind cineva cadea in plasa naostra era jale mare! Indiferent ca era Motu, Ciocu, eu sau Vladi, mistourile erau la maxim . Ce sa mai spun de altii straini… De aia poate, Pasarea Colibri a fost cea mai vesela si haioasa gasca.

Pittis era genial cateodata! A avut citeva faze bestiale, le voi aminti intr-o alta zi. Acum mi-e suficient sa scriu despre el si parca e pe aici sa-mi zica “Ba! Vezi ca acolo s-ar putea sa fii gresit” …si atat!… nici unde, nici cu ce exact am gresit. Ma enerva stilul lui, dar stiam ca la cat de ordonat si meticulos era, avea dreptate (aproape intotdeauna).

L-am iubit tare mult, desi la un moment dat intre noi s-a ivit o ruptura. N-a fost sa fie una grava, poate el nu mai avea chef de scena avand alte idei in cap, poate ca 10 ani au fost suficienti pentru ce aveam de facut impreuna. Asta numai Dumnezeu poate sa o mai spuna. Oricum 10 ani! O performanta pe care putini ar depasi-o fara nici o “pauza”! Sunt convins si azi ca i-a fost foarte dor de atmosfera “Colibri” dupa ce a decis sa se retraga.

L-am simtit la fiecare revedere, si sunt aproape sigur ca orgoliul l-a impiedecat sa revina… dar poate si sanatatea. Pacat! Mare pacat! Mai avea multe de spus. Recent am vorbit cu Jerry Swartz, mana sa dreapta in Radio3net. Mi-a zis ca lucrurile merg bine (atit cat ar putea fara Motu) dar toti ii simt teribil lipsa. A murit regele… Traiasca Radio 3 net, La multi ani!

Am dorit sa las lucrurile sa se limpezeasca!

Uneori se impune un moment de respiro. Mi-as dori sa revad Phoenix-ul de pe scaunul unui spectator obisnuit, fara nici o implicare, relexat si nepartinitor. Numai asa am sa pot intelege mai bine ce se intampla de fapt…

Uneori oglinda in care ne privim arata mult mai putin decat vrem sa vedem. E bine sa ne indepartam de ea, si sa ne cautam imaginea in alta parte. Am cedat din-totdeauna in fata “Phoenixului” si asta pentru ca prezenta mea… venea sa aduca ceva pozitiv echipei. Am totusi senzatia ca absenta mea a devenit necesara acum, mai mult ca niciodata! Tot pentru ca Phoenix sa arda! Din pacate, acum nu mai e o echipa (oare a fost vreodata?)! A ajuns o masina de produs… si din pacate, nu in interesul nostru.

N-am prea vrut sa vorbesc despre aspectul asta, nu se face, nu-i asa?, dar atunci cind esti catalogat de la inceput ca “unul care a avut intotdeauna probleme cu banii” am si eu dreptul la replica. Ca o gluma pe care colegii mei fugiti in Germania n-au cum sa o inteleaga… As povesti ce mi s-a intimplat dupa plecarea lor.

Intr-una din zile m-am intalnit cu unul din impresarii cu care trupa facuse o serie buna de spectacole pe stadioane. M-a intrebat cum ma descurc singur “fara Phoenix”? I-am zis fara echivoc… “Bine!” M-a intrebat “Casa ai?” “Da!” i-am zis… “Masina ai?” “Da!” ! i-am zis!… “Ai pus si tu ceva de-o parte?” “Da!” i-am zis!.. “Bucura-te c-a plecat Nicu!… ca altfel n-aveai nimic!”. Desigur - m-a intristat foarte tare vorba. Stiam ca toata partea financiara a turneelor din ultima perioada era ca un secret bine pazit, ca si azi de fapt… vezi “lupu si naravu”.

As vrea ca toata lumea sa ma inteleaga! Doza mea de mercantilism e provocata de diverse evenimente neplacute care m-au pus (clar!) in situatia penibila de a cere…ce mi se cuvine de fapt! Si atat!… Voi reveni la acest subiect, raspunzand pentru prima oara public lucrurilor mai putin adevarate spuse pe seama mea. Tacerea mea, pentru protejarea legendei Phoenix, nu mai e o virtute.

Toti avem o problema cu asta! Manny, violonistul german, imi atragea atentia ca el pentru Nicu si-ar da si ultima suflare… pentru ce a facut el in muzica romaneasca, pentru cit de mare e opera sa … I-am amintit ca n-a facut nimic niciodata singur!… A stiut insa intotdeauna sa intoarca lucrurile in asa fel incit sa-si atribuie si ce nu era al lui… de aceea nici unul din vechii colaboratori… cei care au creat de fapt scanteia Phoenix nu mai exista in jurul lui… adica il cam ocolesc.

Poate ca sunt mai mult decat rau, dar ipocrizia ma deranjeaza rau! Oriunde ar aparea.

Acum am plecat din nou… ruptura s-a produs undeva dupa Stufstock… am tacut si i-am lasat sa-si continue drumul, cautandu-mi-l si eu pe al meu… dar… surpriza! Iata-ma dat afara, dupa ce am plecat…

Revin…