Mircea Baniciu

Cam asa as putea sintetiza in cateva cuvinte parerea mea despre ce s-a intamplat ’77. N-as fi vrut sa mai revin la subiectul asta, cred ca s-au spus destule si e cazul sa mergem mai departe. Dar o fac pentru ca am promis, si mi s-a atras atentia ca tre’ sa ma tin de cuvant.

Spuneam ca Nicu venise in tara dupa o perioada de aproape un an cand a stat in Olanda, timp in care noi cantasem bine mersi fara el in formula Baniciu - Kappl - Liuba - Krauser. Revenit aici nu prea i-a venit sa creada ce se intampla… avea Nicu o ciuda pe mine… In loc sa se bucure ca-i stateam in preajma, el nu mai putea de ciuda, nici in ziua de azi nu pot sa inteleg de ce! Pe vremea aia, ca acum ar avea multe motive. Probabil pentru ca nu prea taceam si aveam argumente sa-l contrazic mereu, iar chestia asta il enerva groaznic. Aveam motive sa fiu suparat, atmosfera din gasca nu era ce trebuie, iar eu unul nu eram omul care sa stau in umbra. …

S-a spus de multe ori… ca eu am venit si i-am cerut banii in tren…. in primul rand nu s-a intamplat asa. Am avut in tren o discutie generala despre o eventuala plecare “ce ar fi sa…” si cam atat.

Ajunsi in Timisoara am plecat fiecare la el acasa, si ca de obicei, toti banii nostrii erau la Covaci. Era un obicei care nu se prea regasea decat la Phoenix, trebuia sa trag mereu de el “hai ma, da-ne banii aia odata”, ne si certam ca el zicea mereu “nu acum”. Ramasesem de cateva ori fara banii de turneu pentru ca el considerase ca avem nevoie de scule, si nimeni nu comenta. Dar in urma cu un an imi replicase “Ce ma, sunt sculele voastre? Pe numele cui sunt?” cand la plecarea in Olanda ii spuneam ca ar fi cazul sa ni le lase sa ne putem face treaba.

A doua zi m-am dus la el acasa, mi-a dat banii, si nu mi-a spus nimic, nici macar un “vino aici maine seara”. Eram intr-o perioada de relaxare dupa turneu, fara nici un program aranjat. N-am inteles niciodata de ce a facut atata caz de chestia asta, la urma urmei i-am cerut banii mei si nu pe ai lui. De cate ori mergeam la el acasa, se uita matusi-sa la noi, ne tot spunea “de unde sa va dea Nicu atatia bani, ce tot ii cereti bani” “de acolo din dulap! sa ne mai dea si noua, sa nu-i mai tina el pe toti! “. E, si pana la urma mi-au iesit mie vorbe ca sunt obsedat de bani si din cauza mea s-a intamplat asa, dar unu’ mai obsedat de bani ca Covaci, eu unul nu stiu sa existe…

Ca nu ne intelegeam stiam demult, ca incepusem sa ne ciondanim din nou, nu a fost o surpriza, atmosfera era usor tensionata, Nicu facea pe seful mai mult ca niciodata. Nu e chiar greu de imaginat ca el isi dorea o gasca linisita, eu eram mereu oaia neagra, ala care nu asculta si are pareri. Fusesera in turneul ala si multe figuri pe scena… ca de obicei cand trupa greseste ceva, toata lumea se incurca, dar la solist se vede, obicei care s-a pastrat si in timpurile mai recente.

Nicu venea totusi dupa un an de Olanda, vazuse cum mergeau lucrurile pe afara. Sunt convins ca era cu gandul la Moni Bordeianu, un tip care canta bine, stia engleza si germana, si avand o buna gasca de instrumentisti avea mai multe sanse in Germania cu Moni ca solist decat cu mine.

Am aflat ulterior ca in locul meu a luat o gagica insarcinata, cum s-a intamplat si unde o fi gasit-o nu stiu exact, de aia m-am gandit ca totul era pregatit minutios… Nicu nu era omul care sa lase lucrurile la voia intamplarii. Probabil ca daca se intampla sa fiu pe acolo cand venea momentul, incapeam si eu, daca nu, era si mai bine.

Dupa plecare… Sobre… cel mai bun prieten al meu din Timisoara din vremea aia, nu-si mai revenea. Covaci ii promisese ca o sa-l ia cu el indiferent de situatie, era ca si membru al trupei, dar el, ca un bun prieten si ca un om care se tinea foarte bine de cuvant tot timpul… l-a lasat si pe el aici. Deci?

Nici nu s-a gandit!

UPDATE - Raspunsuri 7 februarie ‘08

O parte a povestii mele, o veti putea citi in Jurnalul National din 21 ianuarie, dupa care… astept intrebari, promit completari ;). Impreuna cu povestea va fi si un CD cu piese cu aroma de ani ‘80. Discul galben, Ploaia, Marea, Magazinul de vise, si alte piese pe care nu le-am si nu le-ati mai auzit in ultima vreme…

Luni, 21 ianuarie - Jurnalul National - Ediţie de colecţie - Mircea Baniciu, povestea adevărată

Cu sau fără voia noastră, Mircea Baniciu este de mult în topul celor mai îndrăgiţi solişti români din toate timpurile.

În anii ’70 a trăit alături de trupa Phoenix o frumoasă perioadă a vieţii lui, urmată de o carieră solistică de mare succes. Imediat după revoluţia din decembrie ’89 a trăit cu speranţa că se poate lua totul de la început. Dar n-a fost să fie aşa, a fost şi cu Phoenix, şi fără Phoenix, înainte de fiecare concert lumea se întreba “de data asta vine şi Baniciu?”.

În a doua jumătate, dar a anilor ’90 şi după aceea a avut alături de Pasărea Colibri o altă frumoasă perioadă a vieţii lui. Iar vara trecută, după concertul de la Stufstock, s-a produs ruptura definitivă de Phoenix, când Baniciu a ales să devină un Colibri liber. Ce s-a întâmplat la 31 mai 1977, când Nicu & Co. au reuşit spectaculoasa evadare din spaţiul comunist? Mircea nu s-a “prezentat la apel” sau Covaci nici nu s-a gândit să-l ia şi pe el? De ce a renunţat la Phoenix, “din cauza banilor” sau altele sunt motivele? Cum a fost relaţia lui cu Nicu în ultimii ani?

Povestea adevărată a lui Mircea Baniciu o puteţi citi în Ediţia de Colecţie a Jurnalului Naţional, care apare luni, 21 ianuarie, împreună cu un CD cu 20 dintre cele mai cunoscute melodii din repertoriul său.

Jurnalul National, 21 ianuarie:
Baniciu cel intelept
Ce frumos canta baiatul
Sapte ani frumosi cu Phoenix
Nicu & Co. au plecat. El a ramas
Libertate
Scrisori de dragoste
La armata
Revederea
Gasca cea mai haioasa
Uniune fericita intre artisti
Liniste netulburata
Inca 20 de ani
Pe aripile albe ale muzicii
Tetea, Ce misto!
Balade vesele