Mircea Baniciu

ora 18 - 19:00, impreuna cu Mircea Vintila si Sorin Voinea

Pai… cateva spectacole prin cluburi in Bucuresti, Craiova, Zalau, Arad… si impreuna cu Radio Romania am inceput din nou turneul “Folk fara varsta” prin licee. Recent am fost la liceul N. Tonitza, unde mi-au placut pustii cu aliura occidentala, liberi si deloc stresati, in comparatie cu liceeni de odinioara. Isi purtau pletele si hainele cele mai non-conformiste cu o lejeritate pe care noi n-am avut-o niciodata.

Si tot recent am participat la o lansare de carte, invitat fiind de Cotidianul, la care mi-am adus aminte alaturi de Ioan T. Morar si Mircea Dragan despre cum am trait noi anii de pana in ‘70 cu muzica Beatles. Cartea se numeste “Beatles”, dar nu e chiar despre Beatles, ci despre vietile unor pusti care au trait in acea perioada nebuna in care Beatles au schimbat fata muzicii in lume.

Eu unul am crescut cu muzica lor, in perioada in care liceean fiind cantam la chitara, si au fost primii mei idoli…

V-as intreba cat de mult sau cat de putin inseamna Beatles pentru fiecare dintre voi?

Ultimele doua orase in care urma sa concertam in primavara aia erau Tulcea (25 mai ‘77) si Bucuresti (30 - 31 mai ‘77).  Spectacolul de la Tulcea s-a tinut, si inainte sa plecam spre Bucuresti am dat un telefon sa vedem daca e totul ok cu spectacolul de acolo, se auzea ca erau probleme…

Deci spectacolul era aranjat, anuntat, biletele vandute pentru patru spectacole la Sala Polivalenta, cate doua pe zi, doua zile la rand. Dar se pare ca erau reclamatii la consiliul Culturii la tov. Calinoiu, la vremea aia s-a auzit ca intervenise cumva si Paunescu, ca spectacolul asta cu Phoenix il incurca oarecum pe el in seria lui de concerte cu Cenaclul. In fine, doar un zvon.

Reclamatia era de genul ca Phoenix canta cu un cetatean transfug. Era vorba despre Covaci care plecase in strainatate si renuntase la cetatenia romana…. si “ce exemplu ofera el pentru tinerii din tara”. Si ni s-a propus sa cantam fara Covaci, ceea ce era imposibil, nu puteai sa canti la Sala Polivalenta in Bucuresti fara el.

Spectacolul asta era organizat de Aurel Gherghel, atunci el se ocupa de partea muzicala la revista “Saptamana” care era  cumva in concurenta cu Flacara lui Adrian Paunescu. Phoenix avusese activitate si in timp ce Covaci era plecat in Olanda, iar cand a revenit… noi mai cantaseram cu Covaci in cateva spectacole, dar erau oarecum mai putin oficiale… deci ideea e ca ei abia la Bucuresti s-au prins ca e si Covaci cu noi si vom canta cu el pe scena.

E si asta o poveste, in perioada  aia spectacolele Phoenix se tineau pe stadioane, era vorba de “strangere de fonduri pentru fotbalisti” … deci noi cantam ca echipele din tara sa stranga bani pentru fotbalisti … asta era singura forma pe care o gasisem sa fim cumva mai putin controlati din toate punctele de vedere…  Strangerea de fonduri era de fapt un pretext pentru organizarea spectacolului lui Phoenix, iar impresarii din provincie se prinsesera repede de smecheria asta, pentru ca faceau o multime de bani cu noi.

Am fost anuntati ca spectacolul nu se poate tine, a fost un scandal imens pentru ca se vandusera deja bilete pentru patru spectacole, erau peste 30.000 de bilete vandute… Erau afise peste tot, care au mai ramas lipite pe strazi, pe stalpi… inca vreo cinci ani. Am interpretat asta ca un spirit de fronda…  M-am mutat in Bucuresti prin 82 si eram uimit cand vedeam ca dupa atatia ani afisele alea inca exista in anumite locuri mai ferite de ploi si de soare. .

Revenind… In tren, in drum spre Timisoara Nicu m-a intrebat… “Ai pleca asa, tam-nesam?”. Tin minte ca eram pe la Turnu Severin  - Orsova.  Sunt niste viaducte acolo de pe care se putea sari. Se putea trage un semnal de alarma din tren si se putea sari in Dunare, si ne gandeam uneori ca s-ar putea pleca si asa. ca inotatori buni eram toti … Si trecusera multi asa in inot … bine, erau multi care incercasera figura asta si care n-au mai ajuns dincolo ca i-au impuscat.

I-am spus ca nu prea, aveam mulţi prieteni care, odată ajunşi în Occident, făceau “munca de jos”, pentru că nu erau recunoscuţi ca arhitecţi, medici, ingineri. Iar cu muzica era şi mai complicat, nu ştiam limba, nu ştiam nimic. Nu am crezut nici un moment în aventura asta occidentală, şi timpul mi-a dat dreptate.

Atunci pe loc insa, daca mi-ar fi spus “Acum plecam!”, as fi plecat fara nici o ezitare. Sunt lucruri care nu se leaga, iar ce s-a intamplat de fapt ramane in continuare un mister…

Mai jos, Phoenix in fata Salii Polivalente, prin 74-75.

Gunther (Reiniger), Valeriu (Sepi), Mircea, Costin (Petrescu), Ioji si Nicu