Si am ramas singur
Cam asa m-am trezit eu intr-o luni dimineata in mai ’77, cand tot ce stiam ca e viata mea pana atunci s-a schimbat in cateva secunde. Desigur, nu am aflat-o chiar imediat! Si ar mai trebui sa spun ca desi atunci mi-a disparut pamantul de sub picioare, e un moment pe care nu-l regret deloc. E inutil sa spun ca atunci nu m-am bucurat deloc, dar acum… de la 30 de ani distanta, cred ca nici un alt final nu ar fi fost mai bun!
Am aflat ca au plecat intr-o luni dimineata. Era 30 mai.. M-am trezit senin, fara sa stiu ce ma asteapta. Urma sa organizam un spectacol in Timisoara pe stadion cu sprijinul Primariei, pentru ca noi tocmai fusesem intr-un turneu national, dar nu apucasem sa cantam inca la Timisoara. Am vorbit la telefon cu secretara primarului care imi spunea ca ne asteapta sa discutam, si l-am sunat pe Covaci.
Mi-a raspuns maica-sa si mi-a spus ca a plecat sa cante la Ruga. Cum sa cante Covaci fara mine? Unde sa plece? Si m-am dus la el acasa. Nu era nici unul dintre ei, de obicei toata lumea se strangea la Covaci la ora aia. Vazand probabil ca nu cred ca a plecat, maica-sa mi-a aratat si camera unde erau sculele, care era intr-adevar goala si a dat din umeri “asta e!”. Mi-a picat fisa, i-am dat un cot maica-sii “astia au intins-o!”. N-a spus nimic, dar a aprobat din cap.
Mi s-au taiat picioarele. Si primul gand a fost sa nu pateasca ceva, sa-i prinda si sa-i omoare pe acolo … cred ca daca-i prindeau… nu stiu ce se intampla… dar bine nu le-ar fi fost deloc! Nu pot sa descriu in cuvinte ce era in mintea mea… aveam zeci de scenarii in cap.
Din pacate insa… nu eram singur. Eram cu unu’ Grozdan, care era inginer de sunet, si care era si turnator, da’ cine stia atunci… Am aflat mai tarziu ca avea si acte bagate sa plece, nu mai conteaza… Dupa ce a aflat el in foarte scurt timp a aflat si securitatea. Si a doua zi dimineata securistii au fost la mine acasa.
Covaci zice ca m-au cautat si nu m-au gasit… pe dracu’, nici vorba. Locuiam atunci intr-un demisol al unei case din Timisoara unde seara ne vedeam cel mult cu prietenii, eram satui de restaurante si baruri si lume multa, vroiam liniste, la mine acasa. Iar gasca se strangea de multe ori seara la mine.
Era foarte stranie situatia asta, erau niste oameni cu care am stat aproape 10 de ani impreuna, zi de zi, cu care am facut de toate.. eram ca si o familie, si brusc, nu mai puteam schimba nici macar un cuvant cu ei.
February 12th, 2008 at 4:27 am
buna dimineatza si bine v’am gasit.am o intrebare si am apelat aici in speranta ca voi gasi raspuns.cunoasteti vreun site al formatiei rosu si negru?in cazul in care nu postez aici un fapt real,demonstrabil:sunt niste hoti!niste “artisti” in hotie!!melodia “Pseudofabula” u este compusa de ei,nu a fost compusa nici de vreunul din textierii lor…au furato(ca asa e in romania cand nu ai idei,furi de la altii).astept sa ma dea in judecata pt a demonstra contrariul..oricum piesa a fost compusa de o persoana din orasul Onesti(fostul gheorghe gh. dej),judetul bacau.poate ca daca nu ar fi furato nu ar mai fi ajuns cunoscuta(asta e meritul lor)dar sa aiba macar bunul simt sa recunoasca adevaratul compozitor al piesei.va multumesc pentru intelegere
February 12th, 2008 at 5:10 am
Buna ziua din nou, domnule Baniciu,va salut din Sydney,Australia.
Spun “din nou” pentru ca am mai lasat un mesaj de vreo zi, doua, in care am formulat niste pareri strict personale.De aceasta data,in calitate de fan al dvs., vreau sa va pun in tema cu modul in care privesc acest pasaj important din viata dvs. unii romani de pe aici,care desi batrini fani Phoenix,va birfesc la greu.Cica stiu ei de pe la persoane foarte apropriate de dvs.sau care v-au fost foarte apropiate la un moment dat,persoane intilnite cica pe la chefuri prin Bucuresti sau in contexte similare,ca motivul pentru care ati fost lasat de izbeliste,singur,in Tara,se datoreaza faptului ca ati fi fost informator la Secu.Si ca tot datorita acestui fapt,ati reusit sa razbiti mai apoi in “show-bizz”,cu atita succes.Personal nu cred o iota din timpeniile pe care le varsa conationalii nostri pe aici si ma declar de altfel profund dezamagit de comportamentul multora dintre ei.Noi nu avem o comunitate unita in Australia,nu stiu cum e prin alte parti aici insa putini sint printre noi de cei cu inima mare.Rebuturi cit cuprinde…Asta asa, ca sa isi faca lumea o idee…Oricum,personal cred ca ar trebui cit mai curind sa procedati la dezmintirea acestor zvonuri,chiar daca nu va face placere insa ati da dovada de consecventa cu dvs. insiva cind ati afirmat pe acest blog ca trebuie facuta lumina,o data si o data.
Va rog sa imi iertati indrazneala pentru cele ce am afirmat mai sus.Va doresc sanatate multa si idei cit mai faine, sa reusiti sa ne mai fericiti cu un album.
Si,poate,cine stie,sa va vedem la Sydney?
February 12th, 2008 at 6:43 am
Si sa mai zica cineva ca dorintele puse la miezul noptii, inainte de Anul Nou, nu se implinesc… Scriam aici primul meu mesaj pe acest blog si ultimul mesaj din acest an. Imi doream pe langa cele de rigoare si sa pot asculta prima caseta a lui Mircea Baniciu, careia i s-a intins banda de atata ascultat si e aproape inutilizabila. Nici nu visam ca, la o zi inaine de intoarcerea fiului meu din tara sa ma sune si sa-mi spuna ca are pentru mine CD-ul din Jurnalul National! Nu pot sa descriu ce-am simtit ascultand vocea aia ,,originala” pe care-am auzit-o acum 25 de ani! Mai ales ca l-am abordat pe domnul Mircea Baniciu la un concert in orasul meu, acum cativa ani, pe cand eram in tara si mi-a zis ca nici el nu mai are caseta de atunci…
Imi inchipui ca e putin interesant pentru lume ce simte un fan vis -a-vis de artistul preferat, dar oricum, tot voi spune ca muzica si vocea lui Baniciu sunt chiar un reper in viata mea. O anumita melodie imi aminteste o anumita perioda din tinerete, alta – o perioada din maturitate. Absorb cu aviditate tot ce creeaza sau interpreteaza omul asta, chiar si acum, dupa aproape 30 de ani de cand l-am descoperit.
Acum 20 de ani, cam pe vremea asta, cred, a cantat in deschiderea unui concert Compact. Era in sala somptuoasa a filarmonicii din orasul meu. Eram insarcinata si imi era extrem de rau, dar mi-am luat barbatul de mana si l-am dus ,,la Baniciu”. Sala era plina de tineri (ca noi) foartegalagiosi si foarte nerabdatori sa-i asculte pe ,,Compact”. La un moment dat cativa au fost chiar obraznici si Baniciu si-a terminat recitalul mai devreme. Mi-a fost rusine de comportamentul lor si, cu toata timiditatea mea, m-am dus in culise la domnul Mircea Baniciu si i-am spus ca eu am venit sa-l ascult pe el.Si ca, macar pentru mine a meritat sa cante. Am primit un autograf pe o hartie cu linii pentru mine si pentru…ca pe vremea aia nu se faceau ecografii, nu stiam ce va fi.
Mai am si acum bucatica aia de hartie, care mi-e tare draga, la fel ca toata muzica lui, pe care, cand sunt singura o ascult de rasuna casa.
February 12th, 2008 at 7:57 am
Te-am vazut prima data la Cluj. Era prin anul 1987, Casa Universtitarilor, intr-un spectacol in care urcau pe scena mai multe formatii. Eu aveam un disc de-al tau si ma asteptam sa aud melodiile de pe el. De formatia Phoenix auzisem doar, pentru ca un disc, la vremea aceea, era aproape imposibil de gasit. Sa stii ca nici lumea nu te prea cunostea. Daca bine imi amintesc, tu ai deschis spectacolul. Ai venit in scena. Aplauze modeste; ti-ai aranjat putin microfoanele si ai inceput. A fost suficient. Lumea a izbucnit in aplauze.
Tu ai ceva ce numai artistii de calitate au. Transmit mesajul, adica sunt pe scena din dragoste nebuna pentru ceea ce fac, nu neaparat pentru bani, si asta se simte din satelit.
Pe Nicu Covaci lasa-l, uita-l ca nu merita. Mie imi pare asa de rau ca “Pasarea colibri” are o aripa mai putin…motul mi-a fost tare drag si pe scena erati in formatie completa. Pot sa spun ca din toate punctele de vedere, erati perfecti. Daca tara asta ar fi fost mai aproape de lumea buna a muzicii mondiale, v-ar fi cunoscut o lume intreaga; sau poate ca voi asa a-ti fost haraziti: sa fiti oamenii nostri de suflet.
Vreau sa va vad mai des ca asa cum le “ziceti” voi… cine?
Sa ai parte numai de bine si sanatate impreuna cu familia ta.Sa fii vesnic in lumina.
Daca veniti prin Clujul meu drag, da-mi te rog de veste. Va fi cu siguranta ca intotdeauna: “sus pe sufletele”
February 12th, 2008 at 9:55 am
Ioana, Corina, câte lucruri mai sunt atât de adevărate, ca acelea simţite de voi ?
February 12th, 2008 at 10:52 am
nu inteleg de ce nu se organizeaza un spectacol cu adevaratul Phoenix de atunci, adica Claudiu Rotaru, Mircea Baniciu, Kamocsa Bela, Costin Petrescu? si Nicu ar trebui sa o lase mai moale in a va compromite in toate ocaziile in continuare …dupa mine, dvs sunteti ADEVARATA LEGENDA PHOENIX DE LA INCEPUTURI SI PANA IN PREZENT si sa nu-i uitam si pe ceilalati foarte importanti membri ai trupei dintre care se disting la loc de cinste Erland Krauser si Spitzi Reininger, doi din cei mai mari muzicieni pe care i-a avut si ii mai are Romania in materie de rock!
in al treilea rand, dle Baniciu, de ati zice de o reunire a dvs in vechea formula Phoenix din anii ’60 cu Ilie Stepan, Vasile Dolga si Doru Apreotesei, o formulta Pro Musica-Phoenix in premiera? cu Mircea solist vocal si compozitor, Ilie la chitara, Kamo la bass si Sile Dolga la tobe? Nu ar fi supercool? V-m dat o idee, iar in locul lui Doru ar fi eventual un alt nume cu care dvs cantati si in prezent, Vladi Cnezevic! Ce ziceti de ideea mea?
in incheierea scurtei mele notificari, cand va mai putem vedea pe scena in aceasta primavara si la vara? in afara de Gala Om Bun, desigur din 29 februarie!
va iubesc si va admir constant din 1960 si ceva …
Adrian Puscasu (51 de ani)
reporter Radio Romania
Bucuresti
February 12th, 2008 at 11:01 am
si eu m-am gindit de multe ori cum de au plecat fara tine. da bine au facut.ca daca plecai cu ei nu mai auzeam de tine decit dupa revolutie. ai ramas cu noi si ne-ai incintat cu tot ce ai facut. gravo tie pentru tot ce faci! familia mea e toata fan baniciu!
February 12th, 2008 at 1:22 pm
D-le Baniciu presupun ca reintalnirea din 90, cu Nicu Covaci, nu a fost una rece, ci dimpotriva chiar emotionanta. Imi este foarte greu sa cred ca in perioada aceea, care a durat pana la urmatoarea despartire, dumneavoastra nu ati lamurit lucrurile legate de momentul plecarii. Nu l-ati intrebat in fata de ce nu v-a chemat?
Sa nu uitam ca nu ati fost singurul cu care Covaci a avut diferende. In Germania din cate se stie, Covaci s-a certat urat si cu Kappl, in sensul ca la bumbacit bine pe acesta. Asa ca nu le-a fost nici altora usor cu Covaci, dar probabil ca ei nu au orgoliul si personalitatea dumneavoastra.
February 12th, 2008 at 2:18 pm
Draga Mircea, imi permit sa -ti scriu asa ca esti prea aproape de sufletul si tineretea mea. ….
Probabil e mai bine ca nu ai plecat…Pentru cei ramasi “in umbra marelui URSS”(sper sa te supere sintagma) e mai bine.Sigur , PHOENIX fara tine nu mai e PHOENIX!!! Pierderea este a ei.Tu ai un nume si fara ei. ,Nicu fara Phoenix nu inseamna mare lucru. Nu este mesaj de consolare; pur si simplu ma bucur ca pot sa spun ce gandesc. Ce text frumos”SI AM RAMAS SINGUR”!!!! Este literatura, nu “text” ……si autentic.
February 12th, 2008 at 4:50 pm
Da ,se stie cu scrisul:) Cred totusi ca Phoenix nu inseamna Covaci si/sau Baniciu ci mai degraba Mugur de fluier ,Strunga etc etc.:)…;acuma depinde de fiecare cu ce asociaza Phoenix-ul.Astept sa vaz ce mai zice ca e istorie 100% blogul asta.
February 13th, 2008 at 1:56 am
O umila parere, usor asemanatoare celei exprimate mai sus: Phoenix inseamna un tot unitar, nu un singur nume. Phoenix nu inseamna doar Covaci, nu inseamna doar Baniciu, nu inseamna doar Bordeianu. Ei sunt doar oameni care au scris cateva pagini din Phoenix. Trupa traieste prin realizarile sale care au fost uriase. Fiecare membru al trupei a avut o contributie mai mica sau mai mare la aceste realizari, contributie pentru care ar trebui sa fie respectat atat de public, cat si de ceilalti membri sau ex-membri care s-au perindat prin trupa. Cel mai frumos ar fi ca problemele personale sa ramana personale sau sa se rezolve discret. Publicul vrea muzica, nu scandale media. Iar plecarea lui Baniciu din Phoenix reprezinta pierdere de ambele parti, dar cea mai mare pierdere este pentru public. Se pare ca atat Baniciu, cat si Phoenix-ul se descurca bine-mersi in circumstantele date, iar relatia Baniciu-Covaci a fost dezbatuta si ras-dezbatuta peste tot. Trecutul nu-l putem schimba, iar interpretarile venite dupa 30 de ani nu mai pot demonstra decat o anumita comoditate, e mai usor de obtinut publicitatea prin “dezvaluirea anumitor amanunte” decat prin munca la un album nou.
February 13th, 2008 at 9:26 am
Tu esti Mircea cel frumos!
esti frumos pentru ca esti un OM…un om bun,asa o spun cei care te-au avut alaturi la necaz …colegii tai!
esti frumos pentru ca esti VESEL…si ascultandu-te ,am revenit pe val de cate ori viata ,furioasa ma tragea la fund…privirea smechereasca ,expresia ghidusa,vocea inconfundabila ,tonul glumetz…chiar si cand spui ceva trist…pare o joaca ,pare un indemn “las ca trece”…e cu happy end ,ai sa vezi!
esti frumos pentru ca esti un ARTIST…veritabil,talentat.cu o voce inconfundabila iar pentru mine ,Phoenix,Pasarea Colibri …inseamna Mircea cel frumos!
am fost prezenta la multe evenimente cu voi ,oameni cu chitara,dar cele mai frumoase au fost cele in care decorul vi se potriveste cel mai bine,noaptea de vara de la malul marii,asa incat Mircea cel frumos ,sa mai veniti!
February 13th, 2008 at 11:44 am
sunt impresionata de marturisirile dumneavoastra si apreciez onestitatea vorbelor….dar anii trecuti ,trecuti sunt…iar cuvintele apasate ale sufletului nu pot decat sa accentueze anumite regrete..Din pacate nu putem da timpul inapoi..
va imbratisez cu respect!
February 13th, 2008 at 10:40 pm
domnule Baniciu, lasati tristetile, priviti in prezent.
Ati fost fenomenal la Craiova, acum 2 zile.
February 14th, 2008 at 10:07 am
La Craiova? Unde? Si de ce nu a stiut nimeni nimic? Daca mai sunt spectacole anuntati-le aici.
February 14th, 2008 at 11:42 am
si cit de dezamagit sint cind inca o personalitate incepe sa birfeasca.
v-a zis cineva, d-le baniciu, ca e usor sa pastrezi in tine o experienta urita si sa n-o dezvalui? eu cred ca e foarte greu. si tocmai asta te face domn. cine are de cistigat de pe urma acestor dezvaluiri dupa 30 de ani, dupa ce ati cintat pe aceeasi scena, din nou? la ce mai foloseste acum tot talentul dumneavoastra si toate succesele muzicale, daca va comportati ca un bucurestean oarecare?
ma pling tot timpul ca in romania de azi avem numai citeva modele. cu aceste postari, pe care le-am citit, constat cu dezamagire ca trebuie sa reduc, din nou, lista.
February 14th, 2008 at 7:16 pm
La Craiova? Si noi vrem sa stim cand ajungeti in Oltenia! Ati fost, cu multi ani in urma , si in Dragasani! Am fi fericiti daca ati ajunge din nou!
Foarte frumos, Mihaela! Deosebit!
Numai bine!
February 15th, 2008 at 4:35 pm
vb e prescurtarea de la Nicu Covaci probabil…
February 15th, 2008 at 5:01 pm
Desi imi e greu sa spun , Mircea Baniciu facea tot in PHOENIX , Dupa despartirea trupei si aducerea noului solist nu mai e PHOENIX-ul adevarat care canta din suflet, nu e vocea lui Mircea Baniciu.Sper ca PHOENIX-ul cel vechi sa re-invie si sa scoata un album cum a fost MUGUR DE FLUIER:P
February 16th, 2008 at 12:01 am
Cum poate un om judeca o intreaga miscare culturala? Cum poate o persoana sa spuna ca “Mircea Baniciu facea tot in Phoenix”? Cum pot fi neglijati cei care au compus melodiile, textierii si marii instrumentisti din trupa? Privirea care se opreste la solist denota o limitare inacceptabila pentru cineva care intelege cu adevarat creatia trupei Phoenix.
February 16th, 2008 at 1:38 pm
Pentru vb:Talentul si succesele lui muzicale,ne foloseste noua,cei care ascultam ,,Baniciu”,ne incanta sufletele si auzul! Iar bucurestean,n-are cum sa fie si nici sa devina…
February 16th, 2008 at 1:40 pm
Erata-ne folosesc noua-
February 18th, 2008 at 11:04 am
vb – vlad bolocan, 26 ani, ascultator de phoenix si colibri din 1996.
cind vad cadrele alb-negru cu phoenix, in care mircea baniciu sta drept si cinta cu dezinvoltura fara a avea nevoia vreunui microfon sau a unui alt pretext scenic – mi se face pielea de gaina. cind, acum 2 ani, la motorock, linga ploiesti, baniciu a cintat cu phoenix, discutam cu un prieten si ziceam “asta inseamna phoenix de fapt, covaci ii tare, dar phonix-phoenix e cu baniciu la voce”. la acelasi concert eram de-a dreptul impresionat ca s-au mai pastrat niste oameni verticali care au pastrat in picioare o miscare cu numele phoenix. la fiecare “ghiont muzical” din partea oricarui dintre muzicienii din scena incercam sa depistam aluzii si glume muzicale prietenesti date reciproc.
phoenix, pentru mine, chiar inseamna ceva. de ce sa vina acum pricare dintre ei si sa distruga asta? ca-l cheama baniciu, covaci ori altfel. nu pot intelege asta mai ales pentru ca e vorba de ceva ce a avut loc acum 30 de ani. intre timp baniciu a urcat pe aceeasi scena cu covaci de nenumarate ori. daca este atit de integru, de ce a urcat pe aceeasi scena? daca a urcat, de ce spune aceste lucruri acum? cui ii folosesc? mie, ca fan phoenix si colibri – sigur nu.
nu contest talentul artistic al lui mircea baniciu, dar cum sa ascult de azi inainte vocea lui si sa fac abstractie de ce a scris pe acest blog? pentru mine el nu mai este credibil. voi asculta in continuare phoenix si colibri, bineinteles, dar o voi face deja numai pentru partea estetica, nu si pentru cea spirituala.
February 18th, 2008 at 12:15 pm
Vb – daca ai “deschis ochii” in ’96, poate e normal sa gandesti asa. Dar ar trebui sa stii ca gresesti.
Se vede ca n-ai citit “Insa eu” ca ai gandi altfel acum… nici n-ai mai fi mers la concertele Phoenix daca ai fi citit cartea aia. Baniciu scrie aici despre niste lucruri despre care multi doreau sa afle… spre deosebire de Covaci care nu se poate abtine sa nu-i faca de kkt pe toti cei colaboratorii, prietenii sau chiar iubitele sale din acea perioada.
February 18th, 2008 at 2:54 pm
Dan G – va place phoenix pentru muzica, pentru versuri, pentru cantafabule sau pentru relatiile personale dintre membrii ei? de ce trebuie totul la romani sa ajunga in faza de “dezvaluiri”, de “stiri de la ora 5″? cine beneficiaza de pe urma acestor “deconspirari”/”faceri de kkt”? indiferent ca sint facute de covaci/baniciu.
pina la descoperirea acestui blog, pt mine, phoenix a insemnat altceva. si, in orice caz, a insemnat o mina de oameni ne-ordinari si in afara scenei. iritarea imi vine nu numai de la acest blog. inteleg ca e o disputa mai veche pe care eu o descopar abia acum si aici. poate ca daca o descopeream pe blogul lui nicu covaci/altundeva, insiram acolo aceleasi cuvinte. mai mult ca sigur ca asa as fi facut, intrucit pentru mine phoenix nu inseamna covaci sau baniciu sau oricare altul, ci cu totii impreuna.
dezamagirea mea vine din faptul ca pt mine phoenix au fost exemple de domni, iar de cind am descoperit acest blog – nu mai sint. asta incerc sa explic.
February 18th, 2008 at 4:21 pm
Vb – in felul tau ai dreptate.
Eu incercam sa-ti spun ca totul a pornit “din alta parte” cu multa vreme in urma. Pana acum, Baniciu mai mult a tacut.
Generalizand problema, toti marii artisti au dezvaluit intr-un fel sau altul cum era viata lor (au scris carti sau i-au ajutat pe altii sa scrie despre ei). Te surprinde ca Paul si John (Beatles) nu se prea intelegeau, iar cand a auzit despre moartea lui John Lennon, Paul McCartney a spus indiferent o chestie de genul “vai ce trist, nu-i asa?”. Am vazut-o in original intr-un documentar la tv.
A da, viata nu e in ca filme, nu e ca in mintea noastra… dar asta e.
February 18th, 2008 at 5:01 pm
Dan G – da, stiu, nu mai putin ma intristez cind e vorba de beatles sau multi altii. as fi preferat sa nu se spuna acele lucruri, dar s-au spus si asta e.. si sint cu totul de acord ca viata nu e ca in filme, dar nu cred ca e bine sa o facem publica chiar tot timpul si in toate detaliile. in definitiv, cred ca am fost inteles si nu e cazul sa mai insist.
February 19th, 2008 at 3:36 am
Ne-am intalnit,ne-am cunoscut (putin)si esti foarte bun.Dusmanii sa te lase in pace!Ar fi bine daca ai putea sa dai tot ca sa nu te mai faca altii albie de porci. TOT …….inseamna TOT!!!
February 19th, 2008 at 9:51 am
De-asta nu e bine sa avem incredere nici in cei mai apropiati noua. Majoritatea oamenilor sunt facuti ca sa tradeze. Trista poveste. Imi pare rau! In alta ordine de idei, sunteti fooooaaaarteeee misto!
Toate cele bune!
February 22nd, 2008 at 12:19 am
Domnule Baniciu, lasand la o parte episodul Phoenix, pe care nu trebuie sa il epuizati daca ne vreti cititori fideli ai blogului, ia povestiti-ne ceva despre colaborarea dumneavoastra solo cu Cenaclul Flacara. Sunt sigur ca de acolo aveti povesti spumoase!
February 22nd, 2008 at 12:31 am
‘vb’ aveti dreptate in toate ‘inteventiile dvs! Si mie-mi place mult dl Baniciu, dar numai ca si artist; in rest, nu ma intereseaza. Dar, oare ce s-a intamplat bun, dupa aceasta ‘spovedanie publica’ a dlui Baniciu? Nimic, inafara de un sentiment de dezamagire usoara in ceea ce-l priveste pe domnia sa. Pacat! Dle Baniciu, cantati cat mai puteti – pentru ca o faceti excelent ! – dar lasati Phoenix-ul in pace; cu sau fara dvs, este o legenda vie, cu care ar trebui sa va mandriti nu sa ‘scanciti’!! Sunt convins ca va pare rau, deja, pentru ceea ce ati scris! Si mie! Sa fim sanatosi!
February 23rd, 2008 at 7:40 pm
‘fevasi’ nu vad de ce ar trebui sa-i para rau dl-ui Baniciu pentru ceea ce a zis. In fond a aratat lucrurile asa cum au fost si foarte bine a facut, macar a lamurit ceva. Ce e rau in asta, va pare rau ca ati aflat adevarul?
February 23rd, 2008 at 11:55 pm
Sa fii sanatos.
February 24th, 2008 at 4:10 pm
Dle djpro, ce s-a lamurit si, eventual, in folosul cui? Canta mai bine dl Baniciu sau Phoenix? Ne plac mai mult? As zice c-ar trebui sa fie barbat si nu e cazul sa ‘scanceasca’ un om cu notorietatea domniei sale! Dar, de gustibus! Sanatate si pentru dl cantafabule!
February 26th, 2008 at 12:15 pm
Mi-am pus de multe ori intrebari asupra scindarii produse prin plecarea Phoenix. Si nu pentru ca as vrea sa aflu “dedesubturi”. Dl Baniciu a fost ceva prea important pentru mine si generatia mea (nascuti in anii ’60) pentru a nu ma intreba. Muzica excelenta de dupa plecarea Phoenix, mi-a umplut golul lasat de ei cu ceva inedit si foarte bun. De aceea daca vreti sa incadrati undeva setea mea de a sti, o puteti considera curiozitatea legitima asupra intamplarilor unei rude apropiate. Un asemenea muzician nu mai poate fi ceva extern, a impartasit cu noi ceea e a fost in multe momente. Desigur, asta nu duce la a-i invada spatiul intim, dar din moment ce dansul ne povesteste, putem sa invatam sa ascultam macar.
February 26th, 2008 at 11:48 pm
Cred ca toti aven dreptul de a ne plange de nedreptate, de tradare, de rautate si de cate si mai cate ni se intampla. Intre a ne plange la ,,a scanci” e mare deosebire…
Citesc cu uimire parerile celor care scriu pe acest blog. Cat de pro si mai ales, cat de contra sunt la faptul ca dl. Mircea Baniciu vorbeste si nu canta doar. Am auzit tot felul de lucruri urate, mistouri si acuzatii la adresa lui, in presa, la concerte Phoenix. Imi inchipui ca, daca ar fi tacut pe mai departe, cei mai tineri, care au auzit toate astea ar putea ramane pe veci cu imaginea unui Mircea Baniciu avid de bani. Dupa cate stiu eu, Mircea Baniciu nu profeseaza arhitectura, traieste din muzica, muzica asta frumoasa care ne face pe noi mai frumosi, mai tineri, mai haiduci. Dupa cate stiu eu, mai are si o familie. Ca noi toti, mananca, conduce, plateste curent, apa, gaz. Mi se pare ca, in schimbul muzicii pe care ne-o ofera, singur, cu Colibri si chiar cu Phoenix e normal sa platesc biletul la concert. Mi separe corect ca, daca canta cu Phoenix, o parte din valoarea biletului platit de mine sa fie a lui. Cumpar CD-urile cu muzica lui si nu le copiez de la prieteni, din respect si pretuire pentru artistul Mircea Baniciu. Ce-ar fi ca eu , tu , el am merge la serviciu fara sa asteptam salariul. Asta apropos de acuzatia lui Nicu Covaci ca a cerut bani. Iar apropos de faptul ca s-a reintors de cateva ori la Phoenix: toata stima mea ca macar a incercat o reconciliere. Nu-mi amintesc sa fi declarat ceva rau despre Nicu Covaci inainte de acest blog. Deci nu poate fi acuzat ca a scuipat si-apoi a lins. O reconciliere cu orice pret, insa, nu cred ca ne-ar fi facut fericiti pe noi, fanii lui si a Phoenix-ului. Si-apoi, unul dintre drepturile omului( la care unii dintre noi n-am avut dreptul multa vreme) este dreptul la libera exprimare. Eu ma bucur ca Mircea Baniciu a facut-o, in sfarsit: vorbeste. M-as bucura daca, in viitor, cand va considera ca e timpul , ne va povesti si despre perioada ,,post Phoenix”.M-am intrebat mereu unde-cum si-a gasit inspiratia…
April 30th, 2008 at 3:41 pm
Buna ziua domnule Baniciu! Ma bucur ca am reusit sa dau peste acest site al dumneavoastra si sa am ocazia sa va scriu cateva randuri. Vreau sa va spun k am crescut cu muzica Phoenix,v-am ascultat ani de zile pe un batran magnetofon rusesc pe benzi tocite de atata rulare,v-am ascultat si solo, v-am ascultat si impreuna cu Phoenix-ul… Parerea mea este ca Phoenix fost o revolutie culturala la vremea aceea iar dumneavoastra cum spunea cineva mai sus ati fost un catig pentru toti ceilalti si adevarul este ca desi s-au mai incercat variante de solisti vocali tot vocea dvs este cea mai potrivita. Eu sunt din Sfantu Gheorghe,Covasna iar atunci cand am reusit sa va vad in concert alaturi de Phoenix am crezut ca este un vis.Am venit dupa dvs in culise,am luat autograf pe discul original “Cei ce ne-au dat nume” cu toate ca am ajuns pana acolo mai mult plutind decat mergand atat eram de etuziasmat. Nu voi uita acel concert niciodata, a fost superb,magnific si culmea este ca a avut loc la exact 6 saptamani dupa moartea tatalui meu…. Ca o ironie a sortii el a fost cel care mi-a insuflat aceasta muzica,care m-a facut sa fac diferenta intre muzica de calitate si cea comerciala si culmea a fost ca a reusit sa va vada cu greu prin ’77 la un concert in Brasov inainte de plecarea Phoenix-ul din tara…. Ce ironie crunta,nu? Revenind la ceea ce spuneati dvs ca ati plecat sau nu odata cu ceilalti nu cred ca este o prea mare diferenta,oricum dvs veti fi mereu cel care se potriveste cel mai bine in stilul Phoenix si oricum veti fi cautat. Cat priveste ceea ce spune d-nl Covaci,stiu si eu,am citit carte sa, probabil adevarul este undeva la mijloc…. Ar mai fi multe de spus dar ma rezum la atat. va doresc multa sanatate si putere de lucru,sa ne mai incantati si de-acum incolo cu muzica dvs si…la cat mai multe concerte…chiar si pe la Sfantu Gheorghe!
August 9th, 2008 at 10:54 pm
stiu, cu o oarecare aproximatie aproape tot ce ai produs, inclusiv la chitara, mi-e dor de doua din creatiile tale pe care nu le-am auzit de multa vreme: “in apuseni, la rasarit” si “tu”,”. nu am ascultat inregistrarile recente, dar vreau sa te rog, daca se poate sa le faci cu o trupa, cu instrumente clasice, nu cu sintetizatoare care dau senzatia de artificial. te admir pentru tot ce ai facut in muzica romaneasca.”frunza” ta poate sa ocupe primul loc in oricare top din lume. “phoenix” nu exista fara vocea ta.iti doresc sa te ajute DUMNEZEU sa ne gadili urechile la fel de placut ca si pana acum.tine-o tot asa.
February 28th, 2010 at 2:34 am
Iata ce mai spune Nicu Covaci prin Adevarul, editia de Timisoara:
March 13th, 2010 at 9:28 pm
asa e viata…
December 15th, 2010 at 10:23 am
Buna seara. ma poate ajuta cineva sa il gasesc pe Claudiu Rotaru? mai stie cineva de el pe unde se afla?Multumesc.