Mircea Baniciu

M-au cam certat in ultima perioada cei care si-ar fi dorit sa scriu mai des. Dar… am fost tentat sa stau la distanta o vreme, tocmai sa se mai linisteasca apele. Si bine-nteles vroiam sa revin cu lucruri interesante.

Vara a fost lunga cu multe intamplari si concerte, pornind de la excursia la Zarnesti impreuna cu Mircea Vintila si Nicu Alifantis, care s-a terminat cu cateva spoturi TV haioase. Na, ca am facut-o si pe asta, pana acum nu aparusem in reclame.

Dupa lansare a fost o serie buna de spectacole la festivalurile de bere, unde ce sa-i faci, lumea-i pestrita! Prea multi spectatori in trening, si mi-am adus aminte de o gluma din Timisoara – Dupa ce recunosti mirele la o nunta de moldoveni? Dupa trening!

Merita mentionat si Folk You, care anul asta ne-a depasit asteptarile, nu atat prin faptul ca lucrurile au fost mult mai bine puse la punct, ci prin publicul extrem de numeros care a ramas pe plaja pana la orele diminetii. Foarte frumos. Probabil ca Vama veche e cel mai bun loc (poate ultimul ?!) din Romania unde se poate desfasura un astfel de eveniment.

A urmat “Cerbul de Aur”, unde i-am descoperit pe Iris. In cele cateva zile de repetitii de dinainte de concert, cand am stat impreuna ore la rand cu toata gasca ce a participat la prima seara de festival, i-am redescoperit!!! Minculescu e mai mult decat jovial si are in continuare o pofta extraordinara de muzica. Boro, Nelu si Valter s-au achitat impecabil de sarcina primita – au cantat fara greseala, si nu doar pe piesa mea. Desi au fost unii carora nu le-a placut nici de data asta “Cerbul de Aur”, trebuie sa ne impacam cu gandul ca deocamdata, asta poate da Romania la cel mai inalt nivel.

Noutati despre mine? In curand!

Impresii de dupa lansare… pozele de la eveniment vorbesc de la sine. Au aparut intr-un tarziu si pe site > aici.
Din locul meu s-a vazut un club foarte plin, cu niste sute de oameni la a caror prezenta nu ma asteptam. A fost o seara minunata in care m-am revazut cu o multime de prieteni si colegi de scena, in care lucrurile au mers cum trebuie si pe scena, desi am avut ceva emotii.

Si prima aparitie publica cu trupa Pacifica (Vladi, Cristi, Teo si Lake), baietilor carora trebuie sa le multumesc ca s-au ridicat la nivelul dorit, si cu care sper sa fac o echipa buna de acum inainte. Nu pot sa uit de prezenta eleganta pe scena a lui Costin Petrescu, unul dintre cei mai interesanti percutionisti ai nostri (ex-Olimpic64 si ex-Phoenix).

A doua zi am zburat la Oradea unde m-am intalnit cu Ioji si Mani, si am ascultat Farfarello, care vor mai reveni in Romania de cateva ori in vara asta.

De maine, imi iau o vacanta bine-meritata, cateva zile, la Festivalul de Jazz de la Garana, unde voi fi spectator. Voi reveni acolo peste alte 3 saptamani cu un spectacol la Festivalul de Folk pe 8 august.

Va mai dau intalnire in vara asta la Soni in Vama Veche pe 25 iulie, la Folk You pe 9 august, in alte orase pe litoral luni si marti, si obisuitele concerte de duminica prin diverse orase ale tarii.

Albumul nou e aproape gata. Si probabil ca se va numi ESARFA.

Povestea lui e putin mai ampla. Mi-am propus sa-l fac acum doi ani, si o parte dintre imprimari s-au facut in studioul lui Vladi, aproape de Casa Eliad. Studioul era intr-o alta casa veche, pe care proprietarul s-a hotarat la un moment dat sa o vanda. A vandut-o pentru vreo 500.000 de euro, iar cel care a cumparat-o a vandut-o la randul lui peste un an pentru 1.000.000 euro. Acum nu va speriati, nu o sa fac vreo comparatie intre imobiliare si muzica.

Cam atunci s-au oprit inregistrarile, nu doar din acest motiv, ci si pentru ca timpul alearga prea repede.

Ne-am intors in studio in septembrie anul trecut, dupa o vara petrecuta in special pe la Vama veche, sperand ca-l vom termina cat mai repede. Nu a fost chiar asa, pentru ca la fiecare ascultare a pieselor, mai gaseam cate ceva de modificat. Si daca nu termini odata cu chestia asta, risti sa nu-l mai termini niciodata.

De ce ESARFA?
Pentru ca “Esarfa in dar” e poate una dintre cele mai bune piese ale compozitorului Baniciu, si merita sa poarte dupa ea un album intreg, mai ales daca e un Best Of. Celelalte piese au fost alese dintre cele mai frumoase balade, de unele nu m-am despartit niciodata de-a lungul anilor, altele am apucat sa le uit si le-am invatat din nou, de parca nici n-ar fi fost ale mele. O sa auziti asadar intr-o forma noua “Cu tine in gand”, “Amintire”, “Cantecul ceasornicarului”, “Cel dintai soare” sau “La inceput de drum”.

Cele mai multe dintre ele compuse in anii ’80, cand aveam mai mult timp. In ziua de azi timpul are alta dimensiune, asta o stiti cu totii, o ora e inimaginabil de scurta fata de cat insemna aceeasi ora acum 20 de ani.

Si poza de pe coperta va fi putin altfel…

Uneori e o chestie de noroc, sa fii la locul potrivit la momentul potrivit!

Vorbeau unii la o emisiune de televiziune, apropo de Costel Busuioc, despre faptul ca talentul nu se invata.  Ti-l da Dumnezeu si numai el. Si despre cat de greu poate sa le fie unora fara talent sa ajunga la performantele pe care cei inzestrati cu har le dobandesc fara nici un efort. Baiatul asta il are pe Dumnezeu alaturi, pe langa voce, are si o energie pozitiva. Asa as zice ca a ajuns acolo nu intamplator. Bravo lui ca a avut curaj. Sunt unii in Romania foarte bine pregatiti in ale “operei” care s-au straduit din greu sa faca cate ceva, si n-ati aflat niciodata de ei.

Apropo de asta, in liceu aveam un profesor de muzica, il chema Andrei, noi ii spuneam “Spasa”. Cand il auzeam cantand la vioara (ne dadea tonul la cantece) mi se incretea pielea, asa urat putea sa sune. Iar cand incepea sa cante cu noi aveam senzatia ca se porneste o masina de barbierit. Noi ne amuzam copios, iar eu ma intrebam cum a ajuns asta profesor de muzica.

In copilarie luasem niste ore de pian, iar in timpul liceului studiam chitara, deci mai stiam cate ceva. La orele de cor, ore obligatorii de altfel, unde invatam numai cantece patriotice, eu cantam dinadins fals. Si scapam de corvoada.

Bine, uneori am cantat si serios. Si cand cantam serios luam cate un 6. Iar cand falsam se auzea scurt “Baniciule, iesi afara!”. Dar cred ca atunci eram cel mai fericit, pentru ca nu mai suportam… ta-ra-ta-ta goarnele au sunat… si multumim din inima partidului. Din pacate le mai stiu si astazi.

Dupa niste ani de zile, la finalul unui spectacol Phoenix, l-am regasit pe dom’ profesor in culisele salii de sport din Timisoara, cu o lacrima in ochi, spunandu-mi ca nu-si imagina sa ma vada vreodata pe scena.

Pentru cei multi si tineri care citesc blogul asta… sper sa intelegeti ce aveti de facut!