Mircea Baniciu

Spectacolul asta a reusit sa umple Sala Palatului pana la refuz, ceea ce nu se mai intampla foarte des in ultima vreme. Ceea ce inseamna ca a venit primavara si oamenii mai pleaca de acasa, mai lasa televizorul.

S-a vazut un public venit special pentru genul asta de muzica. In lipsa lui Andries si Alifantis, a fost invitat Pavel Stratan, care ne-a marturisit cu timiditate ca “are emotii”. Mircea Vintila a fost mai vivace decat m-am obisnuit sa-l vad, lui Ducu Bertzi i-a lipsit Marius Batu, iar eu si cu Vladi (cu suportul lui Ciocu) ne-am amuzat copios ca fata de anul trecut am ramas fara sef de trupa, motiv pentru care probabil o sa facem in curand un casting TV (prietenii stiu de ce).

In culise am mai stat la glume cu Adrian Ivanitchi si Dinu Olarasu veniti tocmai de la Sighisoara. Am intrat pe scena la 12:15, si cred ca din sala nu plecase nimeni pana la ora aia.

Pai… cateva spectacole prin cluburi in Bucuresti, Craiova, Zalau, Arad… si impreuna cu Radio Romania am inceput din nou turneul “Folk fara varsta” prin licee. Recent am fost la liceul N. Tonitza, unde mi-au placut pustii cu aliura occidentala, liberi si deloc stresati, in comparatie cu liceeni de odinioara. Isi purtau pletele si hainele cele mai non-conformiste cu o lejeritate pe care noi n-am avut-o niciodata.

Si tot recent am participat la o lansare de carte, invitat fiind de Cotidianul, la care mi-am adus aminte alaturi de Ioan T. Morar si Mircea Dragan despre cum am trait noi anii de pana in ’70 cu muzica Beatles. Cartea se numeste “Beatles”, dar nu e chiar despre Beatles, ci despre vietile unor pusti care au trait in acea perioada nebuna in care Beatles au schimbat fata muzicii in lume.

Eu unul am crescut cu muzica lor, in perioada in care liceean fiind cantam la chitara, si au fost primii mei idoli…

V-as intreba cat de mult sau cat de putin inseamna Beatles pentru fiecare dintre voi?

O parte a povestii mele, o veti putea citi in Jurnalul National din 21 ianuarie, dupa care… astept intrebari, promit completari . Impreuna cu povestea va fi si un CD cu piese cu aroma de ani ’80. Discul galben, Ploaia, Marea, Magazinul de vise, si alte piese pe care nu le-am si nu le-ati mai auzit in ultima vreme…

Luni, 21 ianuarie – Jurnalul National – Ediţie de colecţie – Mircea Baniciu, povestea adevărată

Cu sau fără voia noastră, Mircea Baniciu este de mult în topul celor mai îndrăgiţi solişti români din toate timpurile.

În anii ’70 a trăit alături de trupa Phoenix o frumoasă perioadă a vieţii lui, urmată de o carieră solistică de mare succes. Imediat după revoluţia din decembrie ’89 a trăit cu speranţa că se poate lua totul de la început. Dar n-a fost să fie aşa, a fost şi cu Phoenix, şi fără Phoenix, înainte de fiecare concert lumea se întreba “de data asta vine şi Baniciu?”.

În a doua jumătate, dar a anilor ’90 şi după aceea a avut alături de Pasărea Colibri o altă frumoasă perioadă a vieţii lui. Iar vara trecută, după concertul de la Stufstock, s-a produs ruptura definitivă de Phoenix, când Baniciu a ales să devină un Colibri liber. Ce s-a întâmplat la 31 mai 1977, când Nicu & Co. au reuşit spectaculoasa evadare din spaţiul comunist? Mircea nu s-a “prezentat la apel” sau Covaci nici nu s-a gândit să-l ia şi pe el? De ce a renunţat la Phoenix, “din cauza banilor” sau altele sunt motivele? Cum a fost relaţia lui cu Nicu în ultimii ani?

Povestea adevărată a lui Mircea Baniciu o puteţi citi în Ediţia de Colecţie a Jurnalului Naţional, care apare luni, 21 ianuarie, împreună cu un CD cu 20 dintre cele mai cunoscute melodii din repertoriul său.

Jurnalul National, 21 ianuarie:
Baniciu cel intelept
Ce frumos canta baiatul
Sapte ani frumosi cu Phoenix
Nicu & Co. au plecat. El a ramas
Libertate
Scrisori de dragoste
La armata
Revederea
Gasca cea mai haioasa
Uniune fericita intre artisti
Liniste netulburata
Inca 20 de ani
Pe aripile albe ale muzicii
Tetea, Ce misto!
Balade vesele

Acum 3 zile, pe 21 decembrie, eram la Timisoara unde Primaria si alti oameni de vaza ai orasului au dorit sa sarbatoreasca in felul lor cei 45 de ani de Phoenix, acordand un pic de atentie celor care au contribuit esential la muzica Phoenix. A fost un eveniment la care am ajuns datorita insistentelor unor oameni, lucru care nu credeam ca o sa-l fac in urma cu o saptamana.

Am hotarat ca voi canta singur pe scena, dar trebuie sa va marturisesc ca am traversat un moment penibil cand le-am cerut celor de la sunet un cablu de chitara, care s-a lasat asteptat. In culise mi-au spus ca as putea sa cant doar la microfon. Ajuns pe scena a trebuit sa astept cablul minute bune, si doar dupa ce l-am cerut inca o data imperativ la microfon, cablul dorit a aparut intr-un final. Mda… lupu isi mai schimba parul, dar naravul…

Se spune despre noaptea de Revelion ca daca o petreci impreuna cu cei dragi, ai parte de ei tot anul. La mine a fost sa fie asa doar partial, cei dragi au ramas cu mine, ceilalti sunt si ei pe undeva… dar nu mai sunt cu mine. Printre acestia, cei plecati din tara, sau cei plecati definitiv dintre noi…

Dar decembrie pare sa fie o luna a marilor inceputuri… Cu vreo 15 ani in urma, in vreme ce Phoenix canta la Bucuresti cu un alt solist vocal, eu cantam intr-o sala mica la Rm. Valcea. La finalul spectacolului au venit langa mine pe scena Florian Pittis si Mircea Vintila, iar genialul Pittis a spus la final “A cantat pentru dvs. Pasarea Colibri.”. Ce-a urmat, stiti cu totii.

Ma bucur sa va spun ca in acest sfarsit de an, foarte plin de evenimente, am adunat si ceva experienta, am mai sters si ceva prieteni de pe lista (asa-zisi), dar am si regasit prieteni aproape pierduti… lucru care ma bucura enorm.

Anul viitor se anunta unul interesant!

Craciun fericit, La multi ani si ganduri bune tuturor!