Mircea Baniciu

Nu as vrea sa comentez ultimele evenimente chiar deloc, pentru ca risc sa devin personajul suparat in toata povestea asta, ceea ce nu sunt deloc.

Totusi trebuie sa recunosc ca m-a luat putin prin surprindere indepartarea lui Ioji, mult mai fidel si apropiat de Phoenix in ultimii 20 de ani. Intr-o situatie in care caile de comunicare ale lui Ioji cu publicul si presa din Romania erau destule de firave, ma bucur ca am putut sa-i ofer posiblitatea de a spune direct ce avea de spus, lucruri inedite pe care nu le stiam nici eu. Foarte multi citesc, cativa comenteaza (trebuie sa recunosc ca putin cam aprins), insa ramane la latitudinea fiecaruia sa inteleaga cum stau lucrurile de fapt.

Cum multe comentarii se invart in jurul premierii de la Cotroceni, ar trebui sa spun insa ca o medalie de la Presedintele Romaniei nu te face cu nimic mai frumos, destept sau bogat decat esti. Stiu asta pentru ca eu am deja o astfel de distinctie din anul 2004! Insa atunci cand am primit-o nu a facut nimeni prea mult tam-tam pe subiectul asta. In rest, eu mi-am spus parerea cand a fost cazul, si in ciuda a tot felul de rastalmaciri pe care le-am citit prin presa, tot ce am avut de spus se rezuma la ce am publicat aici.

Am un regret totusi, acela ca un lucru unic si foarte frumos s-a rupt (cam tare de data asta), si mi-e greu sa cred ca mai exista cai de reconciliere.

UPDATE!

Interviurile date de Ioji, Nicu, Ovidiu si Mircea lui Paul Grigoriu la Radio Romania Actualitati. Multumim Teodora Ionescu / Radio Bucuresti.

Ioji -         Nicu -         Ovidiu -        Mircea -

Ne vedem in curand cu noutati!

Un mesaj lasat de Ioji pe acest blog, pe care am considerat necesar sa-l aduc “in fata”.

Dragii mei,

am täcut intotdeauna, ori de cate ori päräseam Phoenixul din cauza unor certuri si neintelegeri cu Covaci, ca sä nu aduc daune adeväratei Legende Phoenix la care am tinut intotdeauna si voi tine la fel si-n viitor. Ei de data aceasta m-am hotäri s-o rup cu täcerea pentru cä au avut loc niste actiuni pe care trebuie sä le afle toatä lumea.

Consider cä este imposibil sä tolerez din partea domnului Covaci invinuirea gravä de Trädare. De cate ori am päräsit trupa Phoenix, am päräsit-o pentru cä printre altele nu puteam sä tolerez greselile grave de conducere fäcute de “Seful” formatiei, greseli care au postat trupa de nenumärate ori la marginea präpastiei.

Nu stiu dacä s-a observat la ultimele concerte Phoenix, in afara lipsei lui Mircea Baniciu si lipsa altor doi membrii ai Formatiei: Ioji Kappl si Mani Neuman.

Sigur cä domnul Covaci ar vrea ca acest lucru sä treacä neobservat ca nu cumva sä alarmeze organizatorii concertelor, care ar putea sä anuleze concertele. Probabil cä dupä pärerea lui, publicul tolereazä si inghite orice.
Insä dupä ce presa devenise atentä la cele intimplate, domnul Covaci incearcä sä-si salveze pielea acuzandu-mä färä scrupule de trädare.

Ca sä informez pe cei care nu stiu povestea renasterii Phoenix sau au uitat-o am sä scriu cateva randuri ca sä indrept aceastä poveste care avusese atitea variante aberante in ultima vreme.

In toamna anului 1970, cand avusesem marea sansä si cinste de a devani membru al Formatiei Phoenix, trupa nu mai exista ca trupä ci se rezuma la persoana lui Nicolae Covaci. Deci Nicolae Covaci impreunä cu Ioji Kappl au inceput toatä povestea de la zero. Din acel moment a pornit totul ceea ce a urmat si e cunoscut de toatä lumea si anume noul Phoenix care a creat o unicä operä in istoria Rockului romanesc, incepand cu “Cei ce ne-au dat nume”, continuind cu “Mugur de Fluier” si culminand cu “Cantafabule”. Totul a fost conceput si realizat de tandemul Nicolae Covaci - Ioji Kppl, cu observatia cä avusesem marele noroc de a-l coopta de la inceput pe genialul Mircea Baniciu, cu munci grele de comvingere la-nceput dar cu rezultate cu atat mai fabuloase pe urmä iar de la “Cantafabule” incoace pe marele Ovidiu Lipan, acel fenomen “percusiv” unic in muzica Rock romaneascä. De asemenea sä nu-l uitäm pe Mani Neumann care la randul lui e un fenomen unic care colaboreazä cu trupa din 1979 si care a adus de nenumärate ori mari sacrificii pentru a putea canta cu noi in Romania. Sä nu-i uitäm pe Costin Petrescu si pe Cornel Liuba (sä-i fie tarina usoarä), pe Günther Reininger si pe Erlend Krauser, pe Victor Carcu, Sepi Valeriu, Corneliu Calboreanu, Serban Foartä si Andrei Ujicä.

Deci toatä povestea aceasta de dupä renasterea Phoenix 1970 au realizat-o niste personalitäti deosebite pe care nu le poti inlocui asa cum i-si doreste “Seful”, crezand cä publicul va trece aceasta in vecii vecilor cu vederea. La un moment dat se va intreba publicul dacä cei care stau pe scenä sunt Phoenix sau “Nicolae Covaci & Friends”.

Ei, pentru cä “Seful” nu are curajul si nu se simte indatorat fatä de public sä anunte aceste schimbäri in Trupä si sä spunä cauza adeväratä a lor, o voi face eu. Si aceasta o fac pentru cä mä simt indatorat sä informez fanii acestei legendare Trupe a cärui parte componentä mä socotesc si in continuare, chiar dacä actualmente nu mai sunt pe scenä.

Totul a pornit de la un contract fäcut de “Sefu’” care contine niste paragrafe prin care mi se interzic orice fel de colaboräri cu alti membrii ai formatiei Phoenix in afara trupei Phoeix si aparitia in concerte pe teritoriul Romaniei, iar colaboräri cu alti muzicieni ne-phoenix numai cu admisia “Sefului”. Ca pe vremuri…Contractul i-mi interzice chiar si interpretarea de piese Phoenix in alte colaboräri, autorul contractului uitand de faptul cä unele piese Phoenix sunt chiar compozitii Kappl. In altä ordine de idei oricine in lumea asta are dreptul de a interpreta in concerte orice piese fie chiar si piese Phoenix cu conditia ca aceste piese sä fie trecute intr-o listä care se predä organizatiei respective de drepturi de autor.

Deci eu socotindu-mä un om liber, un liber profesionist intr-o Europä liberä nu pot sä accept un asemenea contract decat cu riscul de a mä träda pe mine insu-mi. Acesta ar fi un pret prea mare pentru cä o parte din filozofia vietii mele constituie si colaborarea cu alti muzicieni, pentru a lega prietenii noi, a consolida prietenii vechi si de a-mi lärgii orizontul musical. Prin alte colaboräri devii mai bun, mai intelept, mai valoros si mai virtuos, ridicand in acelasi timp si valoarea trupei tale. Colaboräri intre muzicieni au existat in toate timpurile, in toatä lumea si la toate nivelele.

Colaborarea mea cu Mani Neumann la trupa lui Mani numitä Farfarello, colaborare care dureazä deja de 5 ani a declansat de fapt conflictul, mai ales cä pe 4 Iulie vom canta impreunä la un festival in Oradea. Mä bucurä enorm sä cant cu Farfarello aläturi de Mani pe scenä, si sä-i dau dovadä de cunoscuta ospitalitate romaneascä in tara in care m-am näscut. Acest gest il socotesc drept un gest nobil fatä de un coleg care meritä sä fie primit cu drag in Romania de colegii säi din Phoenix si de publicul roman, cäruia Mani se consacrase atatia ani de-a randul.

Dupä ce i-am spus “Sefului” acestea in legäturä cu Mani Neumann si dupä ce i-am propus acestuia sä ne-ntalnim cu toti membri Phoenix la o masä rotundä si sä creem un contract care sä satisfacä dorintele fiecäruia in parte, asa cum se procedeazä in lumea ex-dictatorialä, am primit simplul räspuns: (citat Covaci) “semnezi contractul asa cum e vii la concerte, nu semnezi, rämii acasä !!!”. Räspunsul meu a fost clar:”atunci mai bine Stau acasä”.

Chiar el afirma in interviuri cä lucrul cel mai pretios pentru el este LIBERTATEA. De aici deduc cä nu-i vorba si de libertatea mea…

In altä ordine de idei din ce as träi si cu ce mi-as hräni familia färä a colabora cu alti prieteni, färä concerte cu alti colaboratori ?(considerate cu dispret “SUSE” de “SEFU’”, uitand de nenumäratele suse fäcute de Phoenix anul trecut.) Se pare cä doar “Sefu” reuseste sä supravietuiascä din acele cateva Concerte Phoenix pe an. (Cine-mparte parte-si face…)

Deci dupä pärerea mea existä doar o singurä persoanä din lume care considerä colaborärile drept “TRÄDARE ! ! !”
Atat deocamdatä. Am sä mai revin.

JUDECATA VÄ APARTINE!

Al vostru totusi Phoenix - Ioji Kappl.

UPDATE - continuarea aici >

Ultimele doua orase in care urma sa concertam in primavara aia erau Tulcea (25 mai ‘77) si Bucuresti (30 - 31 mai ‘77).  Spectacolul de la Tulcea s-a tinut, si inainte sa plecam spre Bucuresti am dat un telefon sa vedem daca e totul ok cu spectacolul de acolo, se auzea ca erau probleme…

Deci spectacolul era aranjat, anuntat, biletele vandute pentru patru spectacole la Sala Polivalenta, cate doua pe zi, doua zile la rand. Dar se pare ca erau reclamatii la consiliul Culturii la tov. Calinoiu, la vremea aia s-a auzit ca intervenise cumva si Paunescu, ca spectacolul asta cu Phoenix il incurca oarecum pe el in seria lui de concerte cu Cenaclul. In fine, doar un zvon.

Reclamatia era de genul ca Phoenix canta cu un cetatean transfug. Era vorba despre Covaci care plecase in strainatate si renuntase la cetatenia romana…. si “ce exemplu ofera el pentru tinerii din tara”. Si ni s-a propus sa cantam fara Covaci, ceea ce era imposibil, nu puteai sa canti la Sala Polivalenta in Bucuresti fara el.

Spectacolul asta era organizat de Aurel Gherghel, atunci el se ocupa de partea muzicala la revista “Saptamana” care era  cumva in concurenta cu Flacara lui Adrian Paunescu. Phoenix avusese activitate si in timp ce Covaci era plecat in Olanda, iar cand a revenit… noi mai cantaseram cu Covaci in cateva spectacole, dar erau oarecum mai putin oficiale… deci ideea e ca ei abia la Bucuresti s-au prins ca e si Covaci cu noi si vom canta cu el pe scena.

E si asta o poveste, in perioada  aia spectacolele Phoenix se tineau pe stadioane, era vorba de “strangere de fonduri pentru fotbalisti” … deci noi cantam ca echipele din tara sa stranga bani pentru fotbalisti … asta era singura forma pe care o gasisem sa fim cumva mai putin controlati din toate punctele de vedere…  Strangerea de fonduri era de fapt un pretext pentru organizarea spectacolului lui Phoenix, iar impresarii din provincie se prinsesera repede de smecheria asta, pentru ca faceau o multime de bani cu noi.

Am fost anuntati ca spectacolul nu se poate tine, a fost un scandal imens pentru ca se vandusera deja bilete pentru patru spectacole, erau peste 30.000 de bilete vandute… Erau afise peste tot, care au mai ramas lipite pe strazi, pe stalpi… inca vreo cinci ani. Am interpretat asta ca un spirit de fronda…  M-am mutat in Bucuresti prin 82 si eram uimit cand vedeam ca dupa atatia ani afisele alea inca exista in anumite locuri mai ferite de ploi si de soare. .

Revenind… In tren, in drum spre Timisoara Nicu m-a intrebat… “Ai pleca asa, tam-nesam?”. Tin minte ca eram pe la Turnu Severin  - Orsova.  Sunt niste viaducte acolo de pe care se putea sari. Se putea trage un semnal de alarma din tren si se putea sari in Dunare, si ne gandeam uneori ca s-ar putea pleca si asa. ca inotatori buni eram toti … Si trecusera multi asa in inot … bine, erau multi care incercasera figura asta si care n-au mai ajuns dincolo ca i-au impuscat.

I-am spus ca nu prea, aveam mulţi prieteni care, odată ajunşi în Occident, făceau “munca de jos”, pentru că nu erau recunoscuţi ca arhitecţi, medici, ingineri. Iar cu muzica era şi mai complicat, nu ştiam limba, nu ştiam nimic. Nu am crezut nici un moment în aventura asta occidentală, şi timpul mi-a dat dreptate.

Atunci pe loc insa, daca mi-ar fi spus “Acum plecam!”, as fi plecat fara nici o ezitare. Sunt lucruri care nu se leaga, iar ce s-a intamplat de fapt ramane in continuare un mister…

Mai jos, Phoenix in fata Salii Polivalente, prin 74-75.

Gunther (Reiniger), Valeriu (Sepi), Mircea, Costin (Petrescu), Ioji si Nicu

Cam asa m-am trezit eu intr-o luni dimineata in mai ’77, cand tot ce stiam ca e viata mea pana atunci s-a schimbat in cateva secunde. Desigur, nu am aflat-o chiar imediat! Si ar mai trebui sa spun ca desi atunci mi-a disparut pamantul de sub picioare, e un moment pe care nu-l regret deloc. E inutil sa spun ca atunci nu m-am bucurat deloc, dar acum… de la 30 de ani distanta, cred ca nici un alt final nu ar fi fost mai bun!

Am aflat ca au plecat intr-o luni dimineata. Era 30 mai.. M-am trezit senin, fara sa stiu ce ma asteapta. Urma sa organizam un spectacol in Timisoara pe stadion cu sprijinul Primariei, pentru ca noi tocmai fusesem intr-un turneu national, dar nu apucasem sa cantam inca la Timisoara. Am vorbit la telefon cu secretara primarului care imi spunea ca ne asteapta sa discutam, si l-am sunat pe Covaci.

Mi-a raspuns maica-sa si mi-a spus ca a plecat sa cante la Ruga. Cum sa cante Covaci fara mine? Unde sa plece? Si m-am dus la el acasa. Nu era nici unul dintre ei, de obicei toata lumea se strangea la Covaci la ora aia. Vazand probabil ca nu cred ca a plecat, maica-sa mi-a aratat si camera unde erau sculele, care era intr-adevar goala si a dat din umeri “asta e!”. Mi-a picat fisa, i-am dat un cot maica-sii “astia au intins-o!”. N-a spus nimic, dar a aprobat din cap.

Mi s-au taiat picioarele. Si primul gand a fost sa nu pateasca ceva, sa-i prinda si sa-i omoare pe acolo … cred ca daca-i prindeau… nu stiu ce se intampla… dar bine nu le-ar fi fost deloc! Nu pot sa descriu in cuvinte ce era in mintea mea… aveam zeci de scenarii in cap.

Din pacate insa… nu eram singur. Eram cu unu’ Grozdan, care era inginer de sunet, si care era si turnator, da’ cine stia atunci… Am aflat mai tarziu ca avea si acte bagate sa plece, nu mai conteaza… Dupa ce a aflat el in foarte scurt timp a aflat si securitatea. Si a doua zi dimineata securistii au fost la mine acasa.

Covaci zice ca m-au cautat si nu m-au gasit… pe dracu’, nici vorba. Locuiam atunci intr-un demisol al unei case din Timisoara unde seara ne vedeam cel mult cu prietenii, eram satui de restaurante si baruri si lume multa, vroiam liniste, la mine acasa. Iar gasca se strangea de multe ori seara la mine.

Era foarte stranie situatia asta, erau niste oameni cu care am stat aproape 10 de ani impreuna, zi de zi, cu care am facut de toate.. eram ca si o familie, si brusc, nu mai puteam schimba nici macar un cuvant cu ei.