MirceaBaniciu.ro arrow Stiri arrow Interviu cu Mircea Baniciu - "Din tesaturi de vise"

Interviu cu Mircea Baniciu - "Din tesaturi de vise"

Miercuri, 10 August 2005

"Ramai tanar doar facand ce-ti place", ne spune Mircea Baniciu de pe scena din Vama Veche. Ascultandu-l cantand, stiu ca totul nu mai este doar o simpla vorba-n vant. Suntem tineri, doamna! Buna seara!

  

"Folk a fost prima mea idee de a canta", isi incepe povestea Mircea Baniciu, pe cand valuri razlete se intind obosite pe o plaja purtand inca parfum de poezie. A fost folk in VV. Nu, nu in dublu V, ca n-are legatura cu masina lucioasa care m-a stropit din cap pana-n picioare la ultima ploaie. E Vama Veche, cea care atunci cand prima chitara fusese sa cada in mainile unui tanar rebel cu versul in suflet, era un loc alb, necalcat de talpi pioase de poet. Acum ea duce mai departe un vis. Iar visul acesta a fost sa fie rezistenta firului de iarba. "Am inceput sa cant chiar inainte de a se naste ideea Cenaclului Flacara. Dar cred ca toti cantam la chitara pe vremea aceea, sa spunem, in perioada anilor ’69-’70." Il simt emotionat. Sunt vremi pe care le simt acum atat de vii. Cred ca vantul poarta intr-insul toate metaforele lumii. Ma surprind cantand in gand".

INTAMPLARI. "Mie mi-a placut foarte tare chitara ca instrument. Cantasem inainte la pian, dar chitara mi s-a parut un instrument mult mai armonios si de care se poate lega foarte multa poezie. A fost instrumentul perioadei noastre. La ora asta sunt computerele, clapele. Alte vremuri... Eu cu asta am inceput. Si de ce folk? Pentru ca intr-un asemenea context am intrat in «Phoenix».

Deci, cariera asta nu a inceput intamplator. Sau sa fi fost o intamplare...? Desi se spune ca nimic nu este intamplator in viata. Dar daca ar fi, in orice caz, a fost o intamplare fericita.

Eu ma pregateam sa fiu arhitect. Cand Covaci a venit la mine si mi-a spus «Tu esti prea bun ca sa faci meseria asta», s-a produs declicul. Desi, ca sa fiu sincer, multa vreme nu am crezut in spusele lui Nicu. Eram si am ramas inca un tip timid si suficient de modest ca sa nu imi permit sa gandesc cu atatia pasi inainte cu cati a gandit el. Ei, iata ca mergand pe ideea lui, lucrul acesta s-a confirmat.

Ca dovada ca acelea spuse nu sunt «vanare de vant», cum vine vorba cantecului, anul asta am mai imprimat inca un album cu «Phoenix». E o mare bucurie pentru mine, pentru noi toti de altfel, avand in vedere ca din 1975, data ultimei noastre aparitii discografice, si pana acum au trecut cativa ani buni. Bine, au mai fost reluari ale unor piese mai vechi, dar nici un album nou suta la suta".

MEREU TANAR. "Ma mana inainte «mancarimea» aia, i-as zice eu, care te ia din urma. Vezi tu, sufleteste, oamenii nu imbatranesc niciodata cu adevarat. Trecerea anilor se vede doar pe chip. Atunci cand iubesti ceva cu adevarat nu poti alege pur si simplu o zi in care sa spui gata! Eu am inca starea pe care o aveam la inceput, atunci cand abia asteptam sa urc pe scena si sa simt acel petic de scandura ca pe locul in care sunt eu insumi. Cred ca m-as plictisi ingrozitor intr-o ambianta plina de autosuficienta sau inconjurat de oameni care nu mai au nimic de facut pentru ca, spun ei, au facut suficient." Ce-i drept, nu as vedea un Mircea Baniciu, pensionar amabil, jucand sah cu vecinii de bloc. Voi?

"Acum gandesc cu cativa pasi inainte. De altfel, dupa plecarea lui Nicu Covaci din tara am fost si nevoit sa fac asta. Acum, eu ma laud ca sunt un bun jucator de sah. Cred ca asta mi-a format o gandire tactica, sa-i zic asa, si in viata de zi cu zi. Oricum, in lumea in care traim acum, nu poate fi decat binevenita. Altfel, nu cred ca rezistam pana la varsta asta de cincizeci si de ani. Dar nu gasesc varsta ca fiind un impediment, o piedica la ora asta. Fac inca fata oricand unui public de orice fel si unui spectacol de orice anvergura." L-am vazut azi urcand pe scena, direct dintre noi, cei asezati pe nisipul incalzit de soarele de peste zi. E cel care spune ca e.

"Mi-a placut intotdeauna sa-mi creez situatii care sa ma provoace. E important ca in viata sa-ti tesi visele in continuare si sa le urmezi ca pe un lucru de care inca nu te poti atinge.

Cred ca ramai tanar facand ce-ti place!"

Ar putea fi asta reteta nemuririi? "Hai da-mi calul sa ma duc / Unde-am fost odata prunc".

MIRACOLUL INTALNIRII
Adevarul este ca mie trupa «Phoenix» mi-a schimbat viata radical. Eu eram pe cale sa termin facultatea si sa ajung un arhitect bun, speram eu. Dar intalnirea cu publicul, cu atmosfera, a fost un castig enorm pentru ceea ce am incercat sa devin. Toate astea mi-au oferit infinit mai multe satisfactii decat meseria de arhitect, adica, pe atunci, de simplu copist al unor proiecte tip. Covaci era convins ca puteam face mai multe lucruri bune pe scena decat sa ma ingrop intr-un institut de cercetari, incartiruit in cerintele stupide ale vremii, platit prost, plafonat si sa proiectez blocuri. Am avut de ales intre a fi constructor de cutii de chibrituri sau constructor de vise. Deci, practic nu aveam de ales. Asa ca am urcat definitiv pe scena. A fost una dintre cele mai fericite intamplari. De altfel i-am si atras atentia lui Nicu o data ca de cate ori am lipsit eu din trupa i-a mers prost. N-a avut replica la asta. Dar pana la urma si tacerea e un raspuns! Afirmativ, negativ? El stie. Dar si eu!

Foto: DE DRAG. Mircea Baniciu, ad-hoc pe scena de la Vama Veche, dar nu intamplator in sufletele noastre

Sursa: Jurnalul National
 




FaceBook