MirceaBaniciu.ro arrow Stiri arrow Muzica romaneasca e plina de dansatori

Muzica romaneasca e plina de dansatori

Duminică, 16 Februarie 2003
Mircea Baniciu ii taxeaza pe cintaretii cu CD-ul in buzunar
Alifantis, Andries, Vintila si Mircea Baniciu vor oferi “Tandreturi mari pentru femei cu cei patru corifei”

Mircea Baniciu nu agreeaza interviurile. Dar nici nu le detesta. Pur si simplu le evita. Cu noi insa a acceptat sa stea de vorba. Fostul solist vocal al legendarei trupe Phoenix cinta, cum bine stiti, cu Pasarea Colibri. De zece ani interpreteaza, alaturi de celelalte trei pasarele frumos ciripitoare - Mircea Vintila, Vlady Cnejevici si Marius Batu -, o parte din cele mai iubite melodii ale sale, cum ar fi Andrii Popa, Esarfa in dar, Frunza, Daca ai ghici, Hanul izvorului nesecat. Mircea Baniciu va aparea, pe 31 martie, intr-un spectacol special, organizat de Fundatia cultural-artistica “Aurel Mitran”. Nu singur, ci cu trei prieteni dragi, Nicu Alifantis, Alexandru Andries si, cum se putea altfel, Mircea Vintila.

Cum se contureaza “Tandreturi mari pentru femei cu cei patru corifei”, spectacolul in care veti aparea in martie?

Cred ca va fi un spectacol mai sincer decit celalalt pentru ca vom fi numai noi patru, neacompaniati de altii. Cintecele vor fi prezentate in forma in care au fost compuse. La inceput mi-a fost destul de teama de aceasta idee, dar cred ca e bine sa se intimple. Plus ca a ne intilni noi patru mi se pare ceva absolut deosebit. Am mai cintat impreuna si in “Tandreturi mici pentru doamne si gagici”, anul trecut, la Sala Palatului, spectacol care a fost o reusita totala. Pentru prima oara se va face un spectacol de acest tip. Ne vom acompania cu chitarile sau cu celelalte instrumente la care stim sa cintam.

Care ar fi acelea?
Eu, la pian si muzicuta, ca si Alexe. Alifantis la acordeon si percutie. Ciocu stie sa cinte la mandolina. Mi-a spus ca a facut sapte ani de vioara si nu l-am crezut niciodata. Miza acestui spectacol va fi distractia. Ne dorim un concert vesel. “Tandreturi mari pentru femei” se va desfasura la Circ. Vom cinta impreuna piesele fiecaruia dintre noi. N-am inceput repetitiile, nu stiu ce-o sa iasa. Poate sa iasa un balamuc, o debandada, dar cred ca pentru public sint necesare si momente dintr-astea. Ce-o sa fie in presa, a doua zi, nenorocire... dar cu atit mai multi spectatori vor fi data viitoare, la urmatorul spectacol. Isi vor spune: “Ia sa-i vedem pe aia cum se fac de bafta!”. Incercam sa miscam spectacolul prin tara. Daca va fi balamuc la primul spectacol, aici, in Bucuresti, cu siguranta vor urma si altele.

Cu ce piese o sa iesiti la bataie?

Sa vad cu ce ies ceilalti. Am vazut niste titluri de-ale lor, pe niste liste, dar nu stiu ce piese sint. Andries are atitea piese incit nu le-am mai dat de mult de capat. Alifantis este atit de inspirat incit n-am reusit sa-i ascult toate piesele. Iar pe Cioculet il cunosc de mic.

Va bate gindul sa faceti si un album singur?

M-am gindit la asta, am si propuneri din partea producatorilor care il asteapta. Si nu numai producatorii il asteapta, ci si cei care-si mai aduc aminte ca am scos niste albume fara Colibri. Am citeva idei care, probabil, se vor materializa. Piesele vechi le-am tot exploatat, mi-as dori ca albumul sa aiba numai piese noi. Ultimul a fost Secunda 2, care “s-a nascut” prin ‘93, chiar inainte de Colibri.

Care a fost cea mai frumoasa perioada din viata dvs?

Studentia. Si tot ce-a urmat dupa ea. Ma refer la Phoenix si nu numai. Au fost momente bune si mai putin bune. Cred insa ca am stiut sa-mi fac din orice perioada, indiferent daca ea a fost mai dificila, o perioada buna, frumoasa.

Ati facut Arhitectura. Ati profesat vreun pic?

Cind am fost amenintat ca va trebui sa-mi platesc studiile. N-a durat mult pentru ca am avut o altercatie cu un portar cu basca. Nu m-a lasat sa ies din institut. Munceam, de fapt stateam, de la 8 pina la 4-5, dupa-amiaza, zilnic. Nu prea aveam de lucru. Pe vremea aceea se construiau blocuri si nu aveau arhitectii mult de lucru. Eventual, hale sau sistematizari puteau face. Cam doua saptamini a durat perioada cit am fost incadrat. Si mi-a ajuns. Am fost incadrat la Timisoara si la Arad.

La Arad tot doua saptamini ati stat?

Nu, mai putin... Dupa ce am terminat facultatea, in 1975, eram deja cu Phoenix. Salariul meu de arhitect, pe o luna, il luam cu Phoenix cam intr-o jumatate de spectacol. Ceea ce iti dai seama ca m-a influentat radical spre a face muzica. Plus ca ideea de a face muzica era foarte importanta. Sali de spectacole, turnee, lume, succes... E o treaba la care foarte putini ar renunta, chiar si acum.

Cum vi se pare muzica romaneasca actuala?

Nu vad muzica. Mai mult dans. Avem dansatori in draci. O nebunie... Unii mai buni decit ceilalti. In rest, sa mai cinte CD-ul, ca de-aia s-au inventat C.D.-urile, sa cinte. Dar sint citeva trupe pe care le apreciez. Uite, mi-a placut realizarea celor de la Vama Veche, imi place Taxi, Holograf, cu care sintem foarte buni prieteni, Compactul cu ultimele realizari. Imi place Pasarea Colibri, as putea spune... Vita de Vie sint niste tipi interesanti si multe trupe mai putin promovate in ultima vreme care fac lucruri interesante. Pacat ca producatorii nostri nu le promoveaza cum se cuvine.


Doua divorturi “superbe”

A existat vreun moment de cumpana in viata dvs?

Primul a fost cind a plecat Phoenix-ul si al doilea, divortul. Deci doua divorturi “superbe” am avut...
Pe site-ul www.pasarea colibri.ro scrie ca in perioada liceului erati foarte iubit de colege...
Si nu numai. Si colegii ma iubeau. Ca dovada, ma mai suna din cind in cind. Am avut o clasa exceptionala, una dintre cele mai bune, motiv pentru care am mai facut si eu ceva carte. Liceul 7 din Timisoara era unul dintre cele mai bune. Scoala a fost scoala, si in perioada aceea chiar se facea carte. 7 a fost numarul meu preferat si la note. Cind luam 7 eram unul dintre cei mai fericiti.

Ati cucerit o femeie cintindu-i una dintre melodiile dvs de rezistenta?

Of... Au fost nenumarate situatii in care nici macar nu trebuia sa cint.

Ce rol are femeia in viata dvs?

A avut, are si va avea un rol foarte important! Ce m-as face fara ea?

Aveti si o fetita...

Ana Iuliana Baniciu. E iubirea mea cea mare. Are zece ani si a plecat in Rusia, la un concurs, cu corul Allegreto. Sper sa se intoarca la timp pentru ca mai are scoala. Si niciodata n-a mers pe ideea ca trebuie sa faca intii muzica. E foarte talentata. Are toate datele unei viitoare bune artiste sau muziciene. Ia ore de pian, la Scoala germana, si se pare ca lucrurile merg pozitiv inainte in ceea ce-o priveste.

Unde va retrageti atunci cind simtiti nevoia sa fiti singur?

Acasa, pe canapea, uitindu-ma pe Discovery sau National Geographic.

Ce alta pasiune aveti, in afara de muzica?

Fotografia. Faceam poze acum citiva ani. Am si o serie importanta de diapozitive pe care le-am facut pe vremea Phoenix-ului. Si multe altele facute dupa, cu formatiile cu care am lucrat: Sfinx, Mondial, Rosu si Negru. Mi le mai proiectez, din cind in cind, pentru reimprospatare. Cred ca este destul de important sa-ti mai vezi trecutul uneori. Memoria mai dispare, cu timpul, iar unele momente importante se sterg din minte. Imaginile proiectate pe ecran iti aduc cumva trecutul inapoi. Te incarca pozitiv si iti ofera ceea ce pe moment iti lipseste.

Aveti vreo dorinta neimplinita?

Acum niste ani de zile mi-am dorit s-o intind din tara. Ma bucur ca nu mi s-a implinit. Cred ca e un vis pe care toti timisorenii l-au avut. Spun ca ma bucur pentru ca, la reintilnirea cu multi dintre prietenii mei plecati, am constatat ca, indiferent ce s-a intimplat aici, mie mi-a mers mai bine.

Anca Nicoleanu - Luni, 17 Februarie 2003
Sursa: Evenimentul Zilei

 

 




FaceBook